marți, 27 iunie 2017

Legume la gratar

Căldură mare, dom' le! 
                                        

Grătarul,  în toate formele sale, e la mare preț. Când vin seara de la servici, mă inconjură din toate grădinile, pe strada mea,  miresme de cărnuri puse pe gratarul fierbinte. Ne-am obișnuit să îi spunem  barbecue, e mai chique!

Instalații  din ce în ce mai complicate, ba cu cărbuni, ba cu gaz, ba electric, cum poate fiecare! Și precum stiți, o sculă din asta, super profi, a ajuns să coste cât o jumătate de mașină. E singurul accesoriu gastronomic  pe care un barbat e dispus să cheltuie bani! Pentru că da, oricum o întoarcem, e treabă de bartat serios, grătarul! Ne punem șorțul, ăia mai șmecheri au un șorț și el de marcă, aia mai fraieri au primit cadou de la soacră un șorț cu fotografia unui tors gol și plin mușichi!

Da, treabă de bărbat! Mai ales dacă o armată de femei din familie, neveste, mame, bunici și mătusi asistă discret, în umbră. Marinează carnea, pregătesc țepușele, fac salatele, taie pâinea, pun masa și alte amănunte neesențiale. Iar dacă la sfârșit, aceste doamne, după ce jarul s-a ogoit, micii sunt digerați si berea baută, vin cu pretenția de-adreptul absurdă "pune-mi și mie, te rog , vreo două vinete pe grătar.."  li se raspunde: "da mai fă și tu ceva, dragă ! " 
Nu vă suparați pe mine, dragii mei prieteni, cititori , tineri sau mai putin tineri domni. Mi-am permis să fac o glumă, inchipuindu-mi cele de mai sus! De fapt ceea ce am povestit ține de secolul trecut! 

Azi e cu totul și cu totul altfel! Nimic de spus impotriva acestei,  ancestrale de altfel , forme de socializare. Foarte sănătos pentru minte și inimă! Să ne adunăm, să ne întâlnim, să comunicăm uitând intenționat anexele electronice în casă. Copii se joacă, se udă din cap până în picioare în bazine gonflabile, se joacă cu mingea,  iar noi mâncăm, bem și vorbim unii cu alții,  cât de necesară relaxare  intr-o lume in care time is more and more money de luni pâna vineri seara! 

Ce ne facem însă dacă nu avem un bărbat, sau, și mai rău, nu avem o grădină cât de mică, sau o curte? Păi ne descurcăm, nu ? Comerțul oferă produse și pentru noi, aștia mai prăpădiți. Tigăi de pus pe plită, grill electric de balcon, sau chiar o jucărie care luminează, cânta și ne amuză in timp ce prăjeste carnea, grillul de contact de la Tefal! 

În fine, oricare ar fi modalitatea, produsul de prelucrat, în capul multora, este carnea.  
Dar s-a gândit cineva să mai arunce și o legumă pe grătar? Sau felii de fructe, ca desert ? 
Vă asigur că merge de minune, dovadă rețeta de mai jos. Deci, gata cu micul, gata cu fleica, gata cu cârnatul ! De bon ton, cu tentă de vegan, face bine și la siluetă, este o combinație de legune,  dovlecei sau zucchini, vinete, ardei mai mult sau mai puțin grași, ceapă albă sau fenicol, ciuperci ( și ce mai aveți prin casă). Asta puteți pregăti și voi, tinerele mele prietene, fără să vă umpleți bucătăria voastră drăguța de fum, când invitați fetele la o bârfă și un pahar de Campari - Orange ! 

Ia să vedem: 

Doi dovlecei sau zucchini 
O vânătă 
10 ciuperci 
O ceapă albă mare 
Doi ardei mai grași, unul roșu, unul galben 
6-8 roșii chery 
Doi căței de usturoi 
Sare 
Piper 
Grăsime de cocos, o nucă sau o linguriță de ulei neutru pentru uns grătarul 
Cinbru proaspăt sau uscat 
3 linguri de ulei de dovleac sau de masline 
După dorință, si la alegere,  aceto balsamico, sos de soja si ghimbir 

Spălăm și taiem felii nu prea subțiri, legumele. Roșiile, dacă sunt mici, le lăsăm intregi . Punem totul într-un bol, sărăm și piperăm. Putem adăuga câțiva stropi de sos de soia și un pic de ghimbir ras, dacă dorim o notă asiatică. In acest caz folosim apoi ulei neutru, de floarea soarelui. 

Incălzim grătarul, de care-o fi el. Îl ungem cu un pic de grăsime de cocos sau de ulei neutru Plasăm legumele si le lasăm pâna prind culoare, pe ambele părți. 
Le clădim intr-o tavă groasă de porțelan. Tocăm usturoiul, nu prea mult, mai ales in cazul uleiului de dovleac ( e păcat să îl acoperim aroma caracteristică, minunată și unică ) . 
Amestecăm uleiul si usturoiul tocat fin si cu această combinatie stropim legumele. 
Dacă folosim ulei de măsline , deci ne hotărâm pentru o notă mediteraneeană, putem adauga și câteva picături de aceto balsamico de calitate. 

Varianta mea a fost cu ulei de dovleac ( I love it ! ) 

Ei, acum puteti aduce și fleicile! 

Have a nice barbecue day 😊!  

luni, 26 iunie 2017

Risotto cu sparanghel verde și about risotto


                                          





Pe lângă paste, un fel clasic al bucătăriei italiene, risotto, cucerește încet Europa. Asta de când, până și la noi, orezul vărsat care înainte de a fi fiert trebuia eliberat de semințe de burieni și pietricele, ingrediente ce sugerau că ar fi fost măturat și adunat din cala vaporului...a fost înlocuit de multe feluri de orez ce se găsesc în comerț. Orez cu bobul rotund sau lung, orez  din Thailanda sau din Himalaya, cu gust de iasomie sau prefiert de la Uncle Ben...Oricum, dacă vreți să vă iasă risotto așa ca în Italia, folosiți orez italian de tipul Arborio, Vialone  sau Maratelli. Luați cu voi două cutii de orez când vă intoarceți din concediu. Sau cereti cumnatei să vă aducă, merită! 

Papilele voastre gustative vor fi plăcut surprinse de combinatia de bază: unt, ceapa mai dulce, orez si parmezan. Orezul se fierbe în zeamă de carne sau de zarzavat, de sparanghel uneori, se poate sau nu adăuga un pic de vin alb... si in funcție de diferitele ingrediente vorbinm de risotto bianco, cel clasic, sau risotto milanese cu șofran, risotto asparaghi cu sparanghel, risotto funghi cu ciuperci sau risotto nero cu cerneală de sepie. 
Acest fel, servit ca primi piati, tipic Italiei de nord, s-a incetațenit dupa ce italienii au început, cam de pe vremea Renașterii, să cultive orezul în câmpia Padului.
Noi, ceilalți, care nu mâncăm după tipicul italienesc, vom putea servi risotto la o cină ușoară sau însotind un preparat de carne. Eu prefer prima variantă, pentru a mă putea pe deplin concentra pe rafinata combinație de arome...
E la latitudinea voastră dacă adăugati sau nu un pahar de vin. Eu o fac, și nu regret ! 

Rețeta de azi este risotto asparaghi, în varianta cu sparanghel verde, pe care îl găsiți tot anul. Precum stiți, sezonul sparanghelului autohton s-a incheiat in 21 iunie, după care nu se mai culege și nu se mai comercializează, pentru a lăsa plantelor și câmpurilor timpul necesar refacerii. Doar cel verde îl găsim, cel care a văzut soarele si, chiar dacă nu e așa nobil ca varianta alb imaculată, e gustos și aromat. E și mai usor de preparat. Fiind fraged nu avem decât să ii tăiem un pic din partea terminală a tijei.
Pentru patru porții avem nevoie de: 

Unul-două snopuri de sparanghel verde, 500 g 
75 g de unt 
Doua eșalote sau o ceapă mai mica si mai dulce 
Sare 
500 g de orez de risotto  
1,5 l de zeamă de zarzvat, folosind,  in cazul nostru, și apa în care a fiert sparanghelul 
50 g de oarmezan ras 
O lingură de pătrunjel verde tocat 
Piper proaspăt măcinat
Un cațel de usturoi 
1/2 de pahar de vin alb 

Curățăm sparanghelul de capetele lemnoase si îl fierbem timp de 6 minute până se innmoaie fără să fie fleașcă, in 1,5 -2 l de apă cu sare. Il strecurăm, il punem deoparte și păstram lichidul.
Călim într-un vas încăpător o ceapă taiată mărunt cu un cățel de usturoi în jumătate din cantitatea de unt, până ceapa devine sticloasă fără să se ardă. Adăugăm orezul, mestecăm și stingem cu jumătate de pahar de vin. Adăugăm apoi, pe rând, cu polonicul, lichidul în care a fiert sparanghelul, așteptând de fiecare dată ca orezul să preia zeama de zarzavat. Repetăm până când orezul e fiert, cremos dar totusi ferm în interior.  Dacă nu mai avem lichid de la sparanghel, adaugăm zeamă de zarzavat. In aproximativ 20-25 de minute orezul e gata. Adaugăm apoi sparanghelul tăiat  bucăți, restul de unt, parmezanul, amestecăm contunuu să obținem o consistență cremoasă, si completăm cu pătrunjel vede, sare, dacă trebuie, si piper măcinat! Îl lăsăm sa se odihnească cu capacul pus cam 3-4 minute. Îl servim proaspăt făcut si fierbinte. 

O rețetă de zile mari, dragii mei ! 




duminică, 25 iunie 2017

Tapenade ( pastă de măsline și capere )



                                                 
Fenicienii care au debarcat în sudul Franței în secolul 6 inainte de Christos au adus cu ei niște bobițe verzi, cărora le spuneau  "tapenei" și care nu sunt altceva decât caperele, originare de pe muntele Ida din Insula Creta. Acestea se foloseau ca adaos la mâncare, marinate sau nu , în sosuri , sau chiar sub forma unei paste "tapeno" cu usturoi, ulei de măsline și ierburi aromate. Numele a rămas in provensală, minunatul dialect din Provence, din păcate pe cale de dispariție, și in care se regăsesc influențe ale acelora care au trecut pe aici, fie că au rămas fie că nu.
În anul 1880, un chef creativ al restaurantului "La Maison dorée " din Marsilia, monsieur Meynier, elaborează o pastă aperitiv servită pe pâinici albe, în care combină caperele cu măslinele si pentru rafinament adaugă și niste fileuri de sardele, anchovis, dar nu uită nici de usturoi nici de ierburi și nici de ulei de măsline. Gata pasta care va cuceri Provence, tapenade ! 
Ea se găsește azi peste tot, în orice magazin "fine cost"  mai bine garnisit din Europa, dar cu precădere în Franța de sud.

miercuri, 21 iunie 2017

O vizită la Pecs, o poveste care nu e despre Pecs !

                                              
Un inceptut călduros de iunie, o zi de vară care promite în curând o furtună zdravănă, ziua în care am plecat spre Pecs, orasul celor cinci biserici cum era numit în evul mediu înainte sau după ce a încetat să fie un centru important al pașalâcului Ungariei. 
O călatorie comodă cu trenul până la Budapesta, un intermezzo plăcut cu prieteni la o cafea, ca apoi să imi continui călătoria.încă două ore. 
Din geamul trenului Ungaria nu are nimic din strălucirea Budapestei ! Localități adormite, câmpuri doar parțial lucrate, puțină culoare. Gări vechi, toate facute sub ochiul vigilent al administrației imperiale. De la Pecs la Zagreb, de la Jimbolia la Sighetul Marmatiei și mai incolo spre Cernăuți, gările mici de provincie, care insă leagă de lume toate aceste localități, au fost făcute după același tipic. 
Gata din Pecs m-a surprins plăcut pe dinnăuntru. Lemn încis, inceput de secol, curat, renovat, ingrijit. 
Poate ca și anul 2010 cu numirea de capitală culturală europeeană a adus ceva...iar acolo mă aștepta zâmbetul dintotdeuna al preitenei mele, Zso ! 
Scopul vizitei mele aici este întâlnirea cu o mare doamnă . O mare doamnă a învățământului și cercetării farmaceutico-medicale din România si Ungaria, o specialistă recunoscută și căutată în domneiul plantelor medicinale , a farmacodinamiei si farmacologiei, doamna Erszebet Kotliia Racz, mama prietenei mele. 
In data de 3 iunie, doar la douä zile inaintea mamei mele, Erszike néni,  cum ii zic cei apropiați, a îmlinit 92 de ani. Am dorit să sărbătorim împreună și să ne revedem, după 12 ani. 
Și în timp ce trenul înnainta prin câmpii adormite și păduri de salcâm, tot mai adânc în sudul Ungariei, gândurile mele zburau înapoi spre timpurile când ne-am cunoscut, eu și părinții lui Zsoka, la Cluj, cu vreo 45 de ani în urmă ! 
Nu se poate, protestează mintea sau inima mea, nu se poate să fi trecut atât de multă vreme ! Dar oricum aș aduna nu ajung la alt rezultat....
Cu exact atâția ani în urmă , în primul an de studenție, am cunoscut familia Racz .  Am fost să cinăm, nu mai stiu exact cum se numea restaurantul, în centrul Clujului. Am cunoscut atunci o pereche de oameni draguți, extrem de interesanți și culți, cu vederi largi și umblați prin lume. Mai ales tatăl lui Zso, profesorul Racz Gabor, mulți ani decanul facultății de farmacie din Târgu Mureș, avea în fiecare buzunar de la vestă câte o poveste fascinantă dintr-un colț al Europei. 
Mama lui Zso, o doamnă frumoasă, subtirică si inaltă, extrem de elegantă si cu cei mai strălucitori ochi albaștri pe care i-am văzut.  Dar ceea ce era cu adevărat fascinant pentru mine, era că mă bagau în seamă. Vorbeau cu noi de la egal la egal, cu simpatie și drag. 
Asta nu prea mi se mai intâmlpase până atunci. Cunoscusem în cercul părintilor mei mulți oameni interesanti, artișiti, scriitori , oameni de cultură , dar niciodatâ nu avusesem impresia că cineva ar remarca prezența mea...da, in copilărie am avut des complexul puiului urât de lebădă...
Atunci, la Cluj , am învățat că oamenii cu adevărat superiori nu sunt niciodată aroganți ! 
După această întâlnire au urmat altele, la ei acasă, în gradina botanică din Târgu Mureș, la Zsoka la München, iar acum 12 ani am avut onoarea să îi am oaspeti într-o după masă . 
Am păstrat scrisoarea de mulțumire pentru acea invitație, semn de veche și aleasă educatie și care m-a onorat peste măsură. 
Au trecut anii peste noi toți, am pierdut pe drum oameni dragi, nici Willi sotul lui Zso nici Gabi bacsi, tatăl ei , nici mama mea nu mai sunt in această lume. Ne-am întâlnit doar noi trei, să însirăm amintiri si să ne bucurăm impreună. 
Mi-a deschis ușa o micuța și foarte fragilă doamnă, intr-o impecabilă bluză albă, cu aceeași ochi albaștri, poate mai puțini strălucitori, dar oricum plini de viață ! 
Am petrecut împreună trei seri și doua zile pline . Am admirat flori minunat îngrijite, ne-am uitat la albume, la cărți, am vorbit, am fost să mâncăm într-o grădină deasupra Pecs-ului și zilele au trecut repede...iar pe lângă toate acestea ne-am plimbat, eu și Zsoka,  un pic prin oraș. Am vizitat superficial si din păcate în fuga calului Pecs.  La fiecare colt o surpriză arhitecturală sau de atmosferă plăcută care m-a făcut să spun  că doresc să revin și să îl vizitez mai pe îndelete. Dar mai ales îmi doresc să o regasesc în bună sănătate pe alesa mea prietenă, doamna Racz Kotilla Erszebet ! 
                                                      




marți, 20 iunie 2017

Minisufleuri cu branză ricota și legume


                                             
Dragi prieteni vă recomand cu căldură această rețetă ! 
Arjana a lipsit o bucată de vreme de la întâlnirile noastre culinare dar acum ne-a adus ceva foarte apetisant . Eu simt deja mirosul și imi lasă gura apă ! 

Iată rețeta :   
Ingrediente:
un dovlecel;
un fir de ceapă verde:
o vânătă mică;
un morcov;
5 ouă;
125 grame cremă de brânză (Philadelphia sau Almette)
250 grame ricotta
100 grame mozzarella
sare
piper

Se curăță legumele. Din dovlecel se taie pe lungime (cât mai subțire, preferabil cu un curățător de legume) 10 felii. Restul se taie cubulețe. Se rade morcovul, se taie cubulețe vânăta și se taie mărunt ceapa.
Se amestecă ouăle cu crema de brânză, sare și piper. Se adaugă legumele tăiate și ricotta și se omogenizează compoziția.
Se ung cu ulei 10 forme de brioșe sau ramekin și se aranjează feliile de dovlecel pe marginea fiecărei forme. Se pune compoziția în interir și deasupra o felie subțire de mozzarella. Se coc în cuptor preîncălzit la 180 grade cam 30 minute.

                                             




marți, 6 iunie 2017

Salată de sparanghel cu bucățele de caș și caise



                 
     
                               
                 
Am folosit pentru salată doua feluri de sparanghel, alb și verde precum și salată verde , caise și bucâțele de caș proaspat de oaie.

Pentru patru -cinci persoane am avut nevoie de:
200 g de sparanghel alb curățat și tăiat felii de un cm 
300 g de sparanghel verde la care i-am taiat capetele lemnoase si pe care l-am fiert 3-4 minute 
200 g de salată verde 
4 caise tăiate bucățele
două roșii mărunțite 
100 g de caș de oaie
Pentru sos:
3 linguri de ulei 
2 linguri de oțet 
O linguriță de muștat 
O linguriță de miere 
Sare 
Piper

Sosul l-am turnat pe salată scurt inainte de a o servi. 
Am fost mulțumita de felul în care a armonizat sparanghelul cu fructul. Puteți înlocui caisele cu alte fructe de sezon, de exemplu căpșune . 
Un aperitiv gustos !