duminică, 12 noiembrie 2017

Tort de alune fără cremă, dar cu glazură de ciocolată


                          
O nebunie tortul acesta, pe care, de altfel, puteți să il coaceți și într-o formă dreptunghiulară  și să îl tăiați cubulețe. 
Dar, cred că într-o formă rotundă, de tort,  e mai de efect. 
Rețeta e una clasică, din caietul de rețete al bunicii. Bunică, generic, căci nu e vorba de bunica mea ci a colegului meu, Jens. El a și preparat tortul la o zi de naștere. A reușit perfect, așa că m-am încumetat să îl reproduc. Zemos, sățios, buuun , ce mai ! Nu îi lipsește nimic. Un perfect tort de Crăciun !  Să nu vă speriați de cantitatea mare de ouă. Ouăle sunt sănătoase, precum au redecoperit de curând cercetătorii nutirționiști. Precum untul, au avut o scurtă perioadă de dizgrație până să se redecopere că nu crec colestrolul și au o serie de nutrienți sănătoasi. Nici nu se poate altfel când te gândești că dintr-un ou iese o găină, nu ? 
Avem relativ puțină făină și o cantitate remarcabilă de alune cu acizi grași valoroși. 
Dar pe lângă aceste avantaje, e pur și simplu un foarte bun. 

Iată : Pentru  12 felii avem nevoie de : 
100 g de unt 
300 g de zahăr 
10 ouă 
375 de alune măcinate 
Două batoane de glazură de ciocolată sau ciocolată de menaj 

Topim untul într-un vas, la foc blând. Separăm ouăle. Vom folosi atât albușurile cât și gălbenușele. Lăsăm să se răcorească untul topit și adăugăm gălbenușele unul câte unul, apoi zahărul, mestecând mereu. În final adăugăm alunele măcinate . Batem spuma tare. Stiți trucul, spuma trebuie să își păstreze forma și dacă răsutrnăm vasul în care am bătut-o. Această spumă o adăugăm cu grijă , fără să se sfaărâme în crema de gălbenușuri. Obținem un aluat spumos care pe care îl turmăm într-o formă de tort detașabilă de 26 de cm,  unsă și înfăinată  în prealabil. Coacem la 175 grade timp de 80-90 de minute . Acoperim eventual cu alufolie spre sfârsit, ca să nu se ardă tortul nostru.  Socatem din cuptor, lăsăm să se răcească, desprindem marginea formei. Topim glaazura de ciocolata și o distribuim uniform cu o pensulă . 
Minunat tort ! Enjoy ! 


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu